Curs de fotografie

Posts Tagged ‘fotografie

Blitzul este sursa de lumina artificiala care ne ajuta sa putem fotografia atunci cand lumina inconjuratoare este insuficienta. O utilizare neindemanatica a blitzului duce la doua frecvente greseli: lumina dura, frontala, care distruge relieful subiectului si aparitia fenomenului de ochi rosii.

Cum functioneaza un blitz
Indiferent daca este inclus in corpul aparatului sau este extern, un blitz este format din urmatoarele parti principale:
a) baterii galvanice, alcaline sau acumulatori, care furnizeaza energia electrica necesara;
b) prin intermediul unui transformator ridicator de tensiune, un condensator electrolitic inmagazineaza energia furnizata de baterii;
c) un al doilea transformator ridica tensiunea la cateva mii de volti, necesara pentru amorsarea descarcarii in becul blitzului;
d) un tub de descarcare in gaze rare (de regula xenon), in care se injecteaza energia electrica din condensatorul electrolitic. Atomii de xenon se ionizeaza iar electronii de pe ultimul strat avanseaza pe un strat superior; revenirea electronilor pe un strat inferior se realizeaza cu eliberarea unei cuante de lumina (foton).
e) un circuit de comanda al descarcarii blitzului la momentul potrivit;
f) circuite suplimentare de control si comanda.

Puterea blitzului
Puterea luminoasa a blitzului depinde de energia electrica aplicata si de durata descarcarii in gaze si se masoara in jouli sau watti.sec. Energia electrica disponibila depinde de capacitatea condesatorului electrolitic de stocare; cu cat capacitatea lui este mai mare, cu atat energia disponibila este mai mare. Durata de emisie a luminii este controlata, la blitzurile moderne, cu ajutorul unui tiristor, care intrerupe alimentarea becului blitzului cand se considera necesar. La randul sau, tiristorul este controlat de un circuit de comanda Auto TTL.

Temperatura de culoare a luminii de blitz
Datorita energiei variabile, eliberate de electronul care revine pe orbita de baza, si energia fotonului eliberat este varabila; altfel spus, lungimea de unda a luminii emisa de blitz se intinde pe tot spectrul vizibil, asemanator luminii naturale de zi.
Tipul de gaz din tubul blitzului si tensiunea aplicata la bornele sale pot modifica ponderea cu care sunt reprezentate anumite culori (temperatura de culoare a luminii emise).

Numarul director

Numarul director al unui blitz, numit si numar ghid, este un index depdendent de puterea blitzului si care stabileste o relatie de proportionalitate cu distanta dintre blitz si diafragma recomandata pentru o expunere corecta.
Numarul director se gaseste in documentatia blitzului unde este raportat, de exemplu, sub forma: „ND = 32 / 100 ISO si 1 m” si care ne arata ca, pentru un subiect aflat la 1 m de blitz, vom obtine o expunere corecta daca folosim diafragma f:32 pentru un film cu sensibilitatea ISO 100.

Anunțuri

Pentru expuneri mai mari de cateva secunde pe un trepied instabil se poate utiliza urmatoarea smecherie: acoperiti fata obiectivului cu mana (fara a-l atinge dar cu grija sa nu intre ceva lumina pe langa), apasati declansatorul si-l blocati. Dupa stabilizarea aparatului, descoperiti obiectivul, numarati timpul de expunere si-l acoperiti din nou deblocand apoi declansatorul.

Imagini neclare sau miscate
Cauza: Viteza de declansare prea lenta
Solutie: Pentru imagini cu subiecte fixe, foloseste o viteza de declansare nu mai mare de 1/30 daca aparatul este tinut in mina. Ptentru subiecte in miscare, foloseste viteza cea mai mica posibila, nu mai mare de 1/250.

Cauza: Sustinere incorecta a aparatului in mina
Solutie: Aparatul se sustine cu o mina, cealalta sustinind obiectivul. Mina care tine obiectivul trebuie sa fie sub obiectiv, obiectivul sa se sprijine in palma. Reglarea distantei focale sau/si a diafragmei se face cu unul-doua degete, fara sa misti mina de sub obiectiv. Apasa incet si continuu pe butonul de declansare.

Cauza: Reglare incorecta a distantei
Solutie: Reglarea distantei se face in general urmarind imaginea in vizor, folosind prisma de ajutor din centrul vizorului, ori diversele automatisme oferite de aparat. Pt. purtatorii de ochelari, este necesara adaugarea de lentile corectoare pe vizor daca aparatul permite aceasta optiune.

Cauza: Obiective murdare
Solutie: Un obiectiv cu pete de grasime, plin de praf, nu va oferi o imagine la posibilitatile sale optime; curatirea obiectivului periodic, folosind numai hirtie ori materiale specific destinate acestui scop, ca si folosirea unui filtru incolor UV atasat permanent, va elimina aceasta problema.

Fulgerele
Fulgerele se pot fotografia cu usurinta daca aveti pe aparat timp de expunere B sau T. Un stativ si un declansator flexibil cad bine. Este recomandat ca timpul de expunere sa fie destul de lung ca fundalul sa se expuna corect (arata bine un oras iluminat sau un cer cu nori de o nuanta inchisa de albastru). Nu va mai ramane decat sa apasati, sa asteptati sa intre 1-2 fulgere si sa va luati degetul. Atentie! Imaginile cu mai mult de 3 fulgere pot fi foarte incarcate, evitati-le!

Stropi de apa cu zahar
La fotografierea florilor sau a diferitelor obiecte arata mai bine daca sunt stropiti cu apa. Daca amestecam putin zahar in apa, avem doua avantaje:
1. Stropii stau mai bine, nu curg, lichidul fiind mai vascos.
2. Insectele „par” mai interesate de floare.

Florile
Trei trucuri utile pe care le puteti folosi atunci cand fotografiati flori. 1. Folositi un camp de profunzime cat mai mic 2. Pozitionati florile pe un fundal inchis (pentru asta puteti folosi o haina) 3. Fotografiati in contra-lumina.

Momentul zilei
Cele mai bune momente de fotografiat sunt dimineata si seara atunci cand lumina cade lateral fata de subiect si lasa umbre lungi. Toamna tarziu, iarna si primavara se poate totusi fotografia si in timpul zilei. Pentru o fotografie nocturna de oras cel mai bun moment este seara dupa ce soarele a apus si incep sa se aprinda luminile. Atunci cerul inca este luminat iar lumina strazii compenseaza lumina cerului.

În momentul fotografierii, fiecare fotograf s-a confruntat cu dilema ajustării distanţei focale, mai ales în situaţia în care avea de înregistrat pe peliculă scene cu mai multe obiecte, aflate la distanţe diferite de obiectivul aparatului fotografic: să încerce să reproducă cât mai clar toate obiectele din aria de vizare sau să încerce să direcţioneze atenţia privitorului spre un obiect clar, celelalte fiind reproduse mai mult sau mai puţin clar? Decizia este simplu de luat şi este în funcţie de ideea care stă la baza fotografiei. Dacă se doreşte, de exemplu, obţinerea unui peisaj, atunci, de regulă, toate obiectele – atât cele din prim plan cât şi cele din planul cel mai îndepărtat, trebuie să fie clare. Din contră, dacă se doreşte obţinerea, de ex. a unui instantaneu, poate că este mai bine de a obţine o imagine clară a subiectului, în timp ce obiectele din mediul înconjurător, mai apropiate sau mai îndepărtate în raport cu subiectul principal, să fie redate neclar, pentru a putea sugera spaţiul tridimensional.

Dacă decizia este simplu de luat, transpunerea ei pe negativ este însă mai dificilă. în cele ce urmează, încercam să vă dăm câteva idei.

Termenul „clar” nu poate fi definit prin unităţi de măsură, acesta fiind mai mult o noţiune subiectivă. Principalul „vinovat” este ochiul. Dată fiind structura „digitală” a retinei, compusă din celule fotosensibile capabile să ofere informaţii de tipul „tot-sau-nimic”, o persoană cu vederea perfectă nu poate distinge ca fiind separate, două punte sau linii decalate la mai puţin de un minut de arc. Aceasta se traduce astfel: la distanţa obişnuită de vedere a unei fotografii în format 20 x 30 cm, adică cca. 30 cm de ochi, nu se pot distinge pete sau puncte sub 0,3 mm. în schimb, petele de difuziune – obţinute prin defecte de focalizare -, mai mari de 0,3 mm, pot fi observate. O astfel de fotografie se obţine prin mărirea de aproximativ zece ori a unui negativ în format 135 (24 x 36 mm), ceea ce ne duce imediat la concluzia: petele mai mici de 0,03 mm de pe negativ, nu vor fi vizibile pe copia pozitivă, chiar şi de o persoana cu vederea perfectă, în condiţiile de mărire şi vizionare expuse mai sus. Iar reciproca – pentru a apărea clare, imaginile de pe negativ trebuie să aibă o pata de difuziune mai mica de 0,03 mm.

Putem deci observa că dacă focalizăm pe un anumit subiect, alte obiecte, situate atât în faţa cât şi în spatele celui focalizat, vor fi reprezentate pe negativ acceptabil de clar, dacă pata de difuzie nu depăşeşte limitele convenite mai sus. Spaţiul în care obiectele sunt redate suficient de clar poartă numele de profunzime de câmp de claritate (profunzime de câmp sau Deep of Field – DOF) şi se poate demonstra că se dispune 1/3 în faţa obiectului focalizat şi 2/3 în spatele obiectului focalizat.

Profunzimea de câmp depinde de o serie de factori:

a) cel mai important factor – şi care a fost prezentat în deschiderea acestui articol – este limita considerată acceptabilă a petei de difuziune; pentru formatul 135 am arătat că aceasta este, pe negativ, de 0,03 mm (comunicat de Nikon, Pentax, Sigma), deşi unii producători de obiective declară 0,025 mm (Carl Zeiss); pentru formatul lat (120), pata de difuziune acceptabilă este considerată 0,05 mm (Hasselblad); între dimensiunea petei de difuziune şi profunzimea de câmp este o relaţie direct proporţională;

b) lungimea focalei obiectivului folosit – aflată în relaţie invers proporţională cu profunzimea de câmp;

c) distanţa de fotografiere – aflată în relaţie direct proporţională cu profunzimea de câmp;

d) diafragma utilizată – aflată în relaţie direct proporţională cu profunzimea de câmp; la deschideri mari ale diafragmei, profunzimea de câmp este redusă, iar aberaţiile lentilelor obiectivului sunt maxime; pe măsură ce se închide diafragma, creşte profunzimea şi scad aberaţiile lentilelor; caracterul ondulator al luminii determina însă difracţia la trecerea printr-o fantă sau orificiu (diafragma); la închideri mari ale diafragmei, proporţia razelor luminoase care au suferit difracţie la trecerea prin fanta realizată de iris, devine tot mai importantă, alterând contrastul general al negativului, şi deci trebuie evitată, deşi profunzimea de câmp continuă să crească. în general se consideră că efectul de difracţie devine sesizabil la diafragme cu valoarea peste 8 – 11, în funcţie de tipul obiectivului;

e) un factor extrem de greu de controlat este lipsa planeităţii filmului, care determină decalaje importante între planul în care obiectivul focalizează imaginea, şi stratul fotosensibil; decalajele de planeitate se situează la aparatele fotografice de tipul 135 la cca. 0,1 mm (o suta de microni!), ceea ce se traduce prin apariţia unei pete de difuzie la nivelul unui obiect perfect focalizat de aproximativ 0,05 mm dacă diafragma este 2 (valoarea se calculează după formula: abaterea de planeitate/valoarea diafragmei); la aceste valori ale petei de difuziune, negativul este de neutilizat! Testele au arătat că planeitatea filmului se ameliorează după cca. 30 minute de la armarea aparatului, dar asta nu ajuta prea mult!

Reglând claritatea pe un obiect aflat la o distanţă medie şi închizând treaptă cu treaptă diafragma, se observă o creştere treptată a profunzimii de câmp; de notat sporul de claritate mai accentuat în planul îndepărtat.

La o anumită valoare a diafragmei, profunzimea în planul îndepărtat devine atât de mare încât poate fi considerata infinită. în acest caz se obţin suficient de clar imagini ale obiectelor aflate de la o anumită distanţă (limita proximală a câmpului de profunzime) până la infinit, situaţie denumită „hiperfocală”.

Iată şi formulele de calcul:
Notaţii:
D = diafragma
Df = distanţa pentru care se reglează claritatea (in metri)
F = distanţa focala a obiectivului (in milimetri)
Pd = diametrul petei de difuzie (in milimetri)
Hf = hiperfocala (in metri)
Pd = F/1000 (pata de difuzie = 0,05 mm) sau Pd = F/1600 (pata de difuzie = 0,03 mm)
Hf = F/(D/1000000) – pentru un Pd = 0,05 mm
Hf = F/(D/1600000) – pentru un Pd = 0,03 mm

Plan apropiat = (Hf*Df)/(Hf + Df)
Plan îndepărtat = (Hf*Df)/(Hf – Df)
Notă: dacă numitorul (Hf – Df) < 0, planul îndepartat se consideră infinit.

In realizarea unei fotografii bune, determinant este interesul sincer al fotografului fata de subiect. Acesta este primul pas in realizarea unei fotografii care sa reprezinte cu adevarat subiectul. Din pacate majoritatea fotografilor, neglijeaza acest aspect (al subiectului) punand in prim plan partea tehnica a realizarii fotografiei (aparatul, obiectivul, filtru, ultimele achiziiti in acest domeniu). Astfel se explica multitudinea de fotografii care „nu spun nimic”, plictisitoare, lipsite de interes. Asadar succesul sau insuccesul fotografiei este in primul rand rezultatul atitudii fotografului fata de subiect combinata cu abordarea prin mijloace tehnice a subiectului.

Fotograful pus in fata subiectului ales trebuie sa-l inteleaga, sa intre in legatura cu el. Sa afle ceea ce e caracteristic pentru acel subiect, ce trebuie scos in evidenta, ce trebuie eliminat. Toate fotografiile vor reprezenta viziunea fotografului asupra acelui subiect. Daca acelasi subiect va fi imortalizat de doi fotografi imaginile lor vor fi diferite.

Ce privim prin vizorul aparatului fotografic? Ce proportii folosim intre latura mica si latura mare. Cum facem incadrarea? Pe lat sau pe inalt? Unde trebuie plasate obiectele?

Iata cateva intrebari la care fotograful amator trebuie sa-si raspunda inainte de a realiza o fotografie de calitate. In randurile de mai jos incercam sa dam cateva raspunsuri.

Ce privim prin vizorul aparatului fotografic? La prima privire prin vizorul aparatului observam o insiruire de subiecte plasate in cadru intr-o anumita ordine sau raspandite la intamplare. Astfel, suprafata cadrului contine o multitudine de elemente si posibile subiecte care se ofera fotografului. El trebuie sa discearna ce anume va pastra in cadru si ce va elimina. Ce este mai reprezentativ si ce nu este. Pastreaza toate detaliile, cateva sau numai unul singur care sa reprezinte subiectul. Aceasta alegere este una din cele mai importante in procesul realizarii unei fotografii.

Ce proportii folosim intre latura mica si latura mare. Cum facem incadrarea? Pe lat sau pe inalt? Proportiile intre latura mica si cea mare a fotografiei corespund formatelor standard de filme si de hartie fotografica. Sunt proportii armonioase folosite la majoritatea fotografiilor. Fotograful nu este totusi obligat sa respecte aceste standarde, alte formate putand contribui la redarea subiectului in modul in care fotograful doreste. Asadar avem un dreptunghi cadru. Acest dreptunghi il putem aseza pe latura mica sau pe cea mare. (pe orizontala sau pe verticala). Din pacate considerentul dupa care se face aceasta alegere la majoritatea fotografilor amatori este bazat pe ideea ca „pe inalt prind si varful muntelui, crucea bisericii …etc.”

Asadar pentru subiectele de tipul: peisaj in liniste, odihna, deplasare pe orizontala etc. vom alege in majoritatea cazurilor incadrarea pe orizontala.

Incadrarea pe verticala pare instabila, pare ca „se poate reasturna”. In cazul unor subiecte cum ar fi: deplasare pe verticala, deplasare in adancime, tensiune, inaltime etc. este indicata incadrarea pe verticala.
Formatul patrat de fotografie se potriveste cel mai bine la compozitii simetrice.

Unde trebuie plasate obiectele? In general tendinta la fotografilor amatori este aceea de a plasa subiectul in mijlocul cadrului. Aceasta plasare a subiectului este neindicata. Daca privim subiectul pentru cateva clipe constatam ca nu-l mai vedem decat pe el. Excesul de simetrie face ca alte detalii din fotografie sa se estompeze pana la disparitie. Asadar centrul fotografiei este considerat un punct slab al cadrului. In general subiectul se plaseaza in centrul fotografiei in compozitiile unde este nevoie de o constructie foarte echilibrata.

Aceste modele de compozitie sunt doar principii de baza. Exista foarte multe lucrari considerate foarte reusite care nu respecta aceste modele. O fotografie construita dupa aceste principii nu va fi ratata. Indepartarea de la aceste principii poate conduce la o fotografie foarte buna sau foarte rea.

Va prezint un experiment de scanare care a dat fotografiei originale o granulatie proprie stilului documentar. Poate fi interesant, în cazul când urmarim o nuanta veche a fotografiei. Cred ca se potriveste mai ales pentru fotografia alb-negru.

Cliseul trebuie sa aiba un contrast foarte bun si trebuie sa ne asumam faptul ca vom pierde multe din tonurile de gri si multe din detalii. De fapt, acesta va fi „farmecul” fotografiei. În mod normal negativele se scaneaza cu scanere fabricate special pentru ele. Folosind astfel de aparate, fotografiile imprimate vor avea o rezolutie si o definitie a detaliilor foarte bune.

Cu un scaner special pentru negative si cu o imprimanta buna, desigur si cu un calculator care sa controleze cele doua aparate, putem înlocui un întreg laborator clasic de developare a fotografiilor. Aparatele pentru scanarea fotografiilor deja imprimate pe hârtie, fotografii care au fost marite în laborator, sunt cu totul altfel construite si nu vom avea o calitate buna a imaginii, daca vom scana cu ele cliseele de pe negative.

Experimentul prezentat tocmai în asta consta: în scanarea negativului cu un scaner pentru fotografii imprimate. Negativul folosit pentru poza aceasta este un Fujicolor de 100ASA, iar aparatul este un Zenit E cu distanta focala de 58mm. Diafragma este 2, iar timpul de expunere este 30. Am folosit programul Adobe PhotoShop, iar de aici functia Preview pentru ca sa apreciez parametrii scanarii: gamma, stralucire si contrast. Cliseul fiind mic, sunt dificil de apreciat valorile optime ale parametrilor, dar acestea se pot ajusta si mai târziu. Dupa ce am gasit o valoare acceptabila a lor, am încadrat doar cliseul respectiv pentru a micsora capacitatea de memorie a calculatorului pe care o voi ocupa. Am trecut la scanare cu o rezolutie mare (1200 puncte/inch), asa încât atunci când voi mari fotografia sa nu imi scada rezolutia foarte mult. Eu am urmarit o scanare pentru web si aici aveam nevoie în final doar de o rezolutie de 75 puncte/inch si o dimensiune maxima pe lungime, sau latime de 7 inch. Am scanat în modul alb-negru (de fapt optiunea se numeste „gray-scale” – scara de gri). Se negativeaza imaginea obtinuta si abia acum, când avem o imagine „normala”, putem sa ajustam din nou parametrii gamma, stralucire si contrast „dupa gust”. Am taiat putin din poza în dreapta si în stânga pentru compozitia actuala, apoi am modificat dimensiunile fotografiei si rezolutia ei dupa cum am avut nevoie. Va doresc succes si va astept cu sugestii.

Etichete:

Alegerea titlului unei fotografii este mai degraba o problema filosofica decat una concreta, care s-ar putea descrie printr-o reteta. Diferiti artisti vad problema in mod diferit, eu va voi prezenta niste pareri de-ai cunoscutilor mei. Pornind de la ideea ca fotografia este o arta vizuala, ea spune ce are de spus prin imagine (continut, compozitie, forma, lumina) si nu prin cuvinte, acestea din urma fiind elementele literaturii. De obicei cand o fotografie este apreciata, sunt luate in considerare doar elementele vizuale din imagine, de cele mai multe ori chiar fara cunoasterea titlului. Cei care cunosc metodele de jurizare la diferitele saloane sau concursuri, stiu ca juriul voteaza fara a cunoaste titlul lucrarilor.

Desigur, exista si exceptii, dar sunt foarte rare. Mentorul meu, Tamas Andras este de parere ca in aceste cazuri titlul fotografiei are doar functia de a separa o fotografie de celelalte, rolul de a ajuta fotograful la tinerea evidentei fotografiilor sale si la urmarirea rezultatelor diferitelor saloane. Aceasta teorie este sustinuta si de alti fotografi, putandu-se intalni titluri de genul: „Nud 23“, „Peisaj XXI“, „Helena 5“ etc. Sunt cazuri cand o fotografie apeleaza la imaginatia privitorului, fotograful creand o imagine care pentru diferiti privitori provoaca diferite sentimente, in functie de personalitatea si gandirea lor. In asemenea cazuri delimitarea fanteziei si imaginatiei lor printr-un titlu concret si neinterpretabil ar fi un pacat. Oare, trebuie sa dam fiecarei fotografii un titlu? Oare este motivat gestul de a nu da fotografiilor titlu?

Concluzia la care am ajuns eu este ca titlul poate ridica valoarea unei lucrari, daca o completeaza prin informatia transmisa. In cazul trimiterilor la saloane un titlu este necesar pentru identificarea fotografiei. In alte cazuri insa (de exemplu expozitie personala, album, diverse forme de prezentare) daca nu pot sa-i dau fotografiei un titlu bun, mai bine nu-i dau nici una. In orice caz evit titlurile de genul “Nud”, “Peisaj”, “Portret”, etc. si pe cele care n-au nici o legatura cu imaginea, nu dau ca titlu unor fotografii de natura cuvinte cu inteles filosofic sau cu mare incarcatura spirituala. Daca nu gasesc ceva mai bun, dau numele locului unde a fost facuta poza sau numele speciei care apare pe imagine.

Cateva sugestii

1. Culoarea. Prezenta culorilor este probabil cel mai bun indiciu ca potentialul pentru fotografiere este foarte bun. Rosul este culoarea cea mai placuta ochiului uman. Daca reusesti sa gasesti aceasta culoare, sau o nuanta in natura, chiar si in pete de mici dimensiuni, aranjeaza-ti trepiedul si pregateste aparatul de fotografiat. Daca mai acorzi si ceva atentie plasarii acestor pete colorate in imagine, reusita fotografiei este foarte posibila.

2. Norii. Aproape nimic nu ma entuziasmeaza mai mult in fotografierea unui peisaj decat prezenta unor nori cu forme deosebite. Cel mai bine se prezinta formatiunile noroase de deasupra orizontului, din apropierea zonei din peisaj vizate. La apus sau rasarit, aceste formatiuni pot capata culori absolut extraordinare. Formatiunile noroase pot crea un centru de interes dinamic si complementar care poate conferi forta centrului de interes din fotografie. Norii pot fi foarte folositori atunci cand fotografiezi in orele „negre” ale zilei, adica in jurul amiezii. Ei pot fi pusi la treaba sa difuzeze lumina destul de aspra in acest moment al zilei, sau pot fi utilizati la intarirea ideii din fotografie.

3. Calmul. Pentru fotograful de peisaj, o atmosfera calma, lipsita de vant, poate ajuta uneori foarte mult. Vantul afecteaza florile, frunzele, copacii, iarba, lacurile si bazinele cu apa. Daca te gandesti sa combini un film de rezolutie mare, cateva filtre, o diafragma mica pentru a beneficia de hyperfocala si o lumina placuta de apus, care crezi ca iti va fi timpul de expunere? De cele mai multe ori, raspunsul va fi 1/10-1/15. Fotografiezi „din mana” peisajul pe care nu vei mai ajunge sa il revezi prea curand? Probabil ca este mai prudent sa folosesti un trepied si, de preferinta, unul bun. Apoi iti tii rasuflarea si te rogi ca „mama Natura” sa faca la fel. Si apesi pe declansator in momentul in care vantul pare sa se odihneasca pentru o clipita.

4. Vremea. De cate ori am auzit ca „azi nu fac poze pentru ca ploua…”? Vremea rea poate fi vreme foarte buna pentru fotografiat. Ceata, pacla, ninsoarea, ploaia pot conferi unor peisaje cotidiene o putere si un impact nebanuit.

5. Pozitia geografica. De cate ori este posibil, incearca sa te plazezi fie la nord, fie (mai ales) la sud de peisajul pe care doresti sa il fotografiezi. De ce? Pentru ca asa vei beneficia de lumina laterala. La ce este buna lumina laterala? Mai intai aceasta lumina accentuaza relieful si texturile, formele si umbrele. In plus, lumina laterala permite si folosirea optima a unui filtru polarizant.

6. Primul plan. Cele mai bune peisaje sunt, de obicei, cele care au un prim plan puternic. Copaci, tufe, pietre, smocuri de iarba sau de muschi, dune de nisip, flori, aproape orice poate fi folosit pentru producerea unei adancimi deosebite in imagine. Un astfel de amanunt poate da o iluzie de tridimensionalitate foarte importanta pentru impactul imaginii.

7. Reflexiile. Apele linistite ofera ocazii perfecte pentru realizarea de fotografii in oglinda. Acest efect poate fi folosit pentru a dubla frumusetea unui peisaj. Dar daca doresti sa faci astfel de imagini, trebuie sa fi pregatit sa te uzi la picioare.